Ghid pentru tendințele din 2024 în materie de deserturi
Desertul este momentul de la finalul mesei așteptat nu doar de copii. Deseori asociate cu ideea de răsfăț și lux, deserturile înseamnă mai mult decât hrană pentru trup. Menirea lor este și să aducă plăcere și bucurie. Și asta la orice vârstă: cu toții căutăm ceva special în deserturi, urmărim mereu să ne bucurăm de „dolce vita”. Chiar și în perioadele dificile - sau poate cu atât mai mult în astfel de momente - merită să explorăm tendințele culinare actuale. Îți propunem să aflăm cum pot aceste trenduri să inspire și să îmbogățească meniurile cu dulciuri.
În acest articol vei descoperi:
- istoria fascinantă a deserturilor
- cele mai recente și „fierbinți” tendințe culinare
- informații despre cum sunt folosite aceste trenduri în avantajul cofetarilor
- motive convingătoare pentru a pune deserturile la loc de cinste în meniu.
Importanța deserturilor în gastronomie crește de la an la an. Nu cu mult timp în urmă, acestea erau considerate în principal o completare a mesei, fiind servite după felurile principale. Iar cei care își mai amintesc de aceste practici deseori asociază ideea de desert cu un gust „cuminte” și produse pe bază de ciocolată. Astăzi, însă, deserturile au ajuns la un alt nivel. Și asta nu doar datorită aspectului surprinzător, ci și bogăției de arome, care sunt departe de o dulceață fadă sau un gust „șters” și neinteresant. Căutarea de soluții inovatoare și combinații neobișnuite de arome nu este altceva decât răspunsul la cererile lansate pe piață. Potrivit raportului Datassential, consumatorii se răsfață cu bunătăți dulci mult mai frecvent decât obișnuiau în trecut.
O istorie dulce
Iată câteva date istorice. Deserturi asemănătoare celor servite în prezent au fost inventate încă din perioada Renașterii. În acele vremuri, erau simboluri ale statutului social și tot atunci ajungeau în Europa ingrediente noi - ciocolata din Lumea Nouă și vanilia tocmai din Mexic. Deserturile ce conțineau aceste ingrediente creșteau prestigiul celor care le serveau și le consumau. Abia după Revoluția Industrială deserturile s-au transformat din preparate de lux în produse accesibile pentru marea majoritate. Dulciurile au încetat să mai reprezinte un semn de bogăție și au devenit, în schimb, un simbol al modernității. În prezent, avem la îndemână ingrediente din orice colț al lumii, iar tehnologia ne permite să creăm cele mai complexe compoziții. Este bine de menționat faptul că atunci când aleg un desert, consumatorii din prezent se ghidează după alte elemente - protecția mediului și sănătatea sunt aspecte importante.
Alegeri sănătoase
Cele mai multe dintre studiile realizate evidențiază în mod clar sănătatea ca fiind un element-cheie în 2024. Deși nu este o tendință nouă, acum începe să fie dominantă. În Varșovia, de exemplu, există cafenele care de multă vreme servesc deserturi fără gluten, lactoză, cazeină, zahăr sau ingrediente alergene. Printre acestea se numără Zdrowe Ciacho, Chude Ciacho și Słodki Bez. Se estimează că în 2024 produsele în care nu sunt incluse ingrediente problematice vor câștiga teren. La fel se va întâmpla și cu brutăriile, cofetăriile sau restaurantele care vor oferi, spre exemplu, pâine cu index glicemic mic.
Un aspect foarte important este faptul că acum consumatorii sunt mai pretențioși și vor ca proprietarii de restaurante să le ofere ceva mai mult decât „mâncare fără ingredientul x sau y”. Trendul pro-sănătate impune ca răsfățul dulce să nu fie doar sănătos, ci să și aibă beneficii pentru organism. „Gustări dulci sănătoase? Conștientizarea importanței pe care o prezintă un stil de viață sănătos ne ghidează spre ingrediente alternative: înlocuitori fără zahăr, nuci și alune, semințe sau super-alimente. Așadar, ne putem bucura de gustări delicioase fără să facem compromisuri în privința sănătății”, ne asigură Michał Iwaniuk, Creative Director la Belvedere Gourmet Group.
Un exemplu fascinant de punere în practică a acestor principii este meniul cafenelei CofeSorir, din Wrocław. Aici se servesc deserturi care nu doar că nu conțin conservanți, ci sunt preparate folosind super-alimente ca ingrediente. Între timp, la Paris, Café Collagen s-a remarcat ca fiind prima cafenea în care poți savura băutura preferată îmbogățită cu colagen, o substanță cunoscută pentru proprietățile sale benefice.
Un alt fenomen demn de remarcat este nivelul crescut de popularitate al deserturilor vegane. Acesta este evident în special în zona deserturilor cu înghețată, care a trecut prin transformări importante în ultiii ani. După cum bine se cunoaște, aceste deserturi erau preparate în mod tradițional cu ingrediente de origine animală. În prezent, însă, mulți producători oferă alternative fără lapte și fără ouă. Potrivit raportului Barry Callebaut pentru acest an, se estimează că segmentul deserturilor înghețate vegane va crește cu un procent impresionant de 12,3% până în anul 2027. Iată un trend ce nu poate fi trecut cu vederea.
Mâncare pentru bună dispoziție
Minte sănătoasă în corp sănătos. Ritmul alert al vieții, stresul și responsabilitățile copleșitoare au determinat din ce în ce mai mulți oameni să caute modalități de a se relaxa și de a-și îmbunătăți rapid starea de spirit. Pentru multe persoane, răspunsul a fost mâncarea de alinare și preparatele concepute special pentru îmbunătățirea stării de spirit. Este vorba despre mâncăruri care aduc plăcere pură prin evocarea amintirilor frumoase sau a sentimentului de copilărie fericită.
Un meniu nostalgic presupune mai mult decât o bună cunoaștere a rețetelor bunicii. În primul rând, se bazează pe ingrediente de cea mai bună calitate, care trebuie să fie prezentate într-un concept unic. În acest fel, oferă consumatorilor experiența culinară completă pe care și-o doresc. Este cazul cafenelei Masz babo placek din Poznań. Aici nu doar meniul, ci și felul în care este amenajat localul, îi face pe clienți să se întoarcă în timp, pe vremea Republicii Populare Poloneze. Cafeneaua se mândrește cu minunatele prăjituri preparate cu drojdie pe care le servește, uneori fierbinți, direct din cuptor, exact ca la bunica acasă. În același fel, la restaurantul Oma din Varșovia, deținut de Janka Paszkowskiego, atât decorul, cât și meniul sunt reprezentarea perfectă a tendinței gastronomice care urmărește îmbunătățirea stării de spirit.
Ingredientele exotice, la mare căutare
Pe de altă parte, există o tendință asociată cu popularitatea gastronomiilor din cele mai îndepărtate țări ale lumii. Într-un raport publicat anul acesta, lanțul hotelier Kimpton acordă o atenție deosebită influenței din ce în ce mai mari pe care o au gastronomia asiatică și cea franțuzească asupra preparării deserturilor. Așadar, clienții acestor hoteluri se pot aștepta să găsească în meniu diverse combinații mai dulci și mai condimentate, cum ar fi prăjitură de orez mochi cu morcovi și croissante cu ciocolată și sare. Toate îndulcite cu alternative la clasicul zahăr - spre exemplu curmale, sfeclă și nucă de cocos.
Există ceva asemănător și în Polonia. În primele zile ale lunii martie, în Varșovia au fost instalate două „mochimate” - automate de mochi, de unde pofticioșii își pot cumpăra deserturi cu înghețată și mochi preparate de Miss Ti. Anterior, delicatesele japoneze erau disponibile doar în magazinele din cadrul lanțurilor de magazine Biedronka și Żabka. Dulciurile s-au epuizat rapid, iar mulți curioși nici măcar nu au avut ocazia să le guste.
În Polonia, oferta de specialități provenite din gastronomia japoneză este completată și cu bunătăți originare din țări asiatice mai puțin explorate, cum este Coreea de Sud. Consumatorii sunt în permanență în căutarea unor combinații suprinzătoare de gusturi. Prepararea unor deserturi condimentate, folosirea florilor comestibile proaspete și combinarea de ingrediente provenite din culturi diferite reprezintă o provocare, dar și o oportunitate pentru creatorii de deserturi.
Zahărul și tehnologia
Automatele de mochi se aliniază și altui trend din acest an: utilizarea unor soluții tehnologice inovative în cofetărie. Se face din ce în ce mai multă vâlvă în jurul torturilor create prin printare 3D, care însă nu sunt disponibile la scară largă, dar pe care amatorii de bunătăți de-abia așteaptă să le încerce. Un personaj notabil în acest domeniu este Diana Rakasko, faimoasă pentru deserturile sale neconvenționale. Ea folosește o imprimantă 3D pentru a crea torturi și prăjituri inovative, care nu impresionează doar prin gust, ci și prin aspectul special, desprins parcă din serialele științifico-fantastice.
Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că din ce în ce mai mulți consumatori se așteaptă ca în timpul meselor să nu aibă parte doar de gusturi excepționale, ci caută și experiențe de neuitat. Până nu demult, era suficient să vadă cum crusta de ciocolată se topește sub ochii lor atunci când deasupra era turnat sos fierbinte. Acum, însă, clienții se așteaptă la adevărate spectacole gastronomice. Se așteaptă la ceva frumos, fascinant și senzual. Să nu uităm că Instagram-ul este plin de imagini cu rulade în diverse forme, pline de umpluturi care mai de care mai cremoase.
În plus, trendul „interioare demne de Instagram” continuă să facă furori. Lanțul de cafenele EL&N London, cu prezență la nivel global, profită la maximum de această tendință. Decorul din filiala din Varșovia este inspirat de arhitectura gărilor de la începutul secolului trecut. Spațiul decorat în roz și verde este plin de elemente ce aduc aminte de vechile vagoane, există chiar și o casă de bilete, iar pereții sunt decorați cu diverse sloganuri din neon. Este un loc ideal pentru o ședință foto și pentru selfie-uri perfecte. Deserturile servite aici nu se lasă mai prejos - sunt extraordinar de frumoase și atractive, adevărate surse de inspirație pentru cei flămânzi de experiențe culinare deosebite.
Mici răsfățuri de lux
La fel de încântător este și spațiul în care se află cafeneaua Nanan din Wrocław. Numele înseamnă „dulce” în limba franceză - un cuvânt ce caracterizează perfect nu doar deserturile, ci și decorul. Pereții sunt îmbrăcați în catifea roz, motivul central fiind eclerurile. Rezultatul este spectaculos. Conceptul unic se potrivește perfect cu tendința „mici răsfățuri de lux”, pe care publicația The Whole Foods a inclus-o în raportul său din acest an.
La ce se referă acest trend? Este vorba despre situațiile în care consumatorii, în ciuda situației economice nefavorabile, se răsfață cumpărând lucruri care le depășesc bugetul zilnic. Nu fac acest lucru doar pentru a-și îmbunătăți starea de spirit, ci și pentru a se răsfăța. Nu este vorba despre mâncare de alinare, ci despre a se bucura de ceva absolut excepțional. Monoporțiile frumos aranjate și deserturile deosebite se integrează perfect în această tendință.
Nu uita: în vremurile marcate de o inflație crescută, clienții care aleg să facă astfel de cheltuieli se așteaptă să primească un preparat care să fie remarcabil pe toate planurile. Trebuie să fie delicios și pregătit cu cele mai bune ingrediente, dar în egală măsură este important să fie prezentat și servit într-un fel unic. Ipoteza este confirmată și de raportul elaborat de lanțul hotelier Kimpton, care indică faptul că, în general, consumatorii continuă să caute experiențe culinare care să îi impresioneze și în multe alte feluri, nu doar din punct de vedere al gustului. Clienții se așteaptă la experiențe holistice.
Concluzie
Patiseria și cofetăria fac parte din sectorul gastronomiei. În prezent activitatea acestora este mai diversă ca niciodată și trece prin schimbări din ce în ce mai rapide și mai intense. Preferințele consumatorilor evoluează, la fel ca și așteptările față de ce au de oferit proprietarii de restaurante. Este important să fii la curent cu cele mai noi tendințe și să analizezi care sunt cele care vor rezista o vreme. Dacă te ridici la nivelul așteptărilor pe care le au clienții, te vei bucura de o victorie dulce, deoarece un meniu pentru deserturi bine conceput este o ocazie extraordinară de a atrage clienți noi. În plus, peste 60% dintre proprietarii de restaurante susțin că au crescut în mod semnificativ profiturile datorită deserturilor delicioase pe care le-au inclus în meniu.